Thursday, January 25, 2007

Les Misérables


Protest inedit în Complex!
TIMIŞOARA - Localurile din Complexul Studenţesc din Timişoara s-au inchis astăzi, în semn de protest faţă de intenţia administraţiei municipale de a interzice vânzarea de băuturi alcoolice în baruri, cluburi, săli de jocuri, restaurante şi magazine alimentare.
(sursa - tion.ro)

[...] multe legi te invită să gândeşti ca o vită [...]

semianalfabeţi în fotolii visează victorii [...]
suntem conduşi de molii [...]
mulţi parlamentari inculţi au cântat pe la nunţi.

( cheloo - 'definitia 24378' )


Aleşii poporului ţin neapărat să ne demonstreze iar şi iar o teorie veche: coeficientul de inteligenţă nu are nici o legătură cu capacitatea de conducere (şi aici nu mă refer la automobile). După o oarecare analiză a realităţii înconjurătoare aş fi tentat să afirm că un IQ prea mare poate fi de-a dreptul dăunător!

*

Ne-am dori cu toţii un campus universitar ca cele din filme, cu alei pietruite, cu cămine curate, cu camere mari şi luminoase sau cu verdeaţă şi domnişoare draguţe şi senzuale învăţând la umbra vreunui pom. Ne-am dori... în schimb avem bălţi la fiecare metru, mai multă mocirlă decât la Rovine şi gunoaie care în curând vor prinde viaţă. Iarbă? Avem şi din aia, dar eu nu m-aş aşeza pe ea cu gândul să citesc la umbra vreunui pom. Şi asta nu doar pentru că nu sunt o domnişoară senzuală.

După orice ploaie asemănarea dintre complex şi mai-ştiu-eu-ce sat desfundat devine izbitoare. Studenţii au învăţat să ignore impedimente minore ca mizeria, noroiul sau sutele de maşini parcate oriunde şi oricum, după posibilităţi. Le ignoră şi trec mai departe cu aceeaşi nepăsare cu care edilii ignoră dezastrul din complex.

*

Nutriţioniştii afiliaţi consiliului local au descoperit în sfârşit că ce se numeşte la americani junk-food poate avea repercursiuni grave asupra sănătăţii studentului. Au mai aflat că berea băută cu prietenii în "birtul" de lângă cămin ar putea afecta grav puterea de concetrare a studentului. În consecinţă s-au gândit că ar fi o idee bună să interzică vânzarea oricărui fel de alcool în complex şi de asemenea să închidă fast-food-urile cauzatoare de hipercolesterolemie şi probleme cardio-vasculare după ora 00. Rezultatul prognosticat de dânşii ar putea fi Super-Studentul, un student de rasă superioară, sănătos tun datorită unei alimentaţii sănătoase, neviciată de alcool şi grasimi, precum şi datorită efortului fizic revigorant pe care trebuie să-l depună în timp ce se deplasează printre gunoaiele, gropile şi mocirla complexului. Super-Studentul va fi mândria sistemului românesc de învăţământ iar complexul studenţesc timişorean va deveni rapid prototipul campusului universitar european.


Domnilor edili, vă mulţumim din suflet pentru intenţiile dumneavoastră şi pentru grija faţă de studenţi de care daţi dovadă!

*

Aşa arată complexul în care locuiesc şi învăţ de aproape 5 ani. Aşa arată complexul în care trăiesc mii de viitori medici, ingineri, economişti, profesori sau avocaţi.
Deschideţi bine ochii, stimaţi conducători! Aşa arată viitorul pe care îl faceţi!


Thursday, January 18, 2007

6 A.M.


Îmi amintesc cum ignoram vocea de lângă mine care mă ruga să ma trezesc... îmi amintesc toate lucrurile pe care nu le-am făcut sau pe care le-am pierdut pentru ca mi-era lene... prea lene să fac ceva. Mi le-am amintit pe toate şi în dimineaţa aia. Surprinzător... mai ales dupa doar două ore de somn, mult prea devreme pentru mine şi în ciuda frigului şi zăpezii de afară... Singura zăpadă dintr-o iarnă întreagă.

Şi dacă nu mă bucură rezultatul, măcar mă bucură ideea.

Saturday, January 06, 2007

Hang'em High

Cineva a zis la un moment dat că un popor care îşi omoară conducatorii îşi merită soarta... cu prea puţine excepţii, sunt de acord.
O mascaradă pe care ei au numit-o proces, jucată de un tribunal ilegal constituit, a avut ca rezultat condamnarea la moarte şi executarea soţilor Ceauşescu în prima zi de Craciun din '89. Nu voi intra în amănunte pentru că ştiu prea puţine şi fiecare are dreptul să interpreteze cum crede de cuvinţă informaţia şi faptele. Citez totuşi o singură replică din timpul procesului, replică ce mi-a rămas în minte:

PROCURORUL VOINEA: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să incheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege.
[ procurorul se adresează judecătorului Gică Popa, referindu-se la presupusele conturi în valută ale soţilor Ceauşescu ]


Suntem singurul popor pe care îl ştiu să-şi fii omorât doi conducători în mai puţin de 50 de ani... Cu toate că Germania a produs două războaie mondiale, a primit pagube de război şi de la fosta aliată, România, ţară cu unele dintre cele mai mari pierderi omeneşti, raportate la numarul de trupe combatante. Dar ei nu l-au omorât pe Hitler!

____________________________________
L-au spânzurat... tribunalul irakian, marioneta cu miros de ţiţei a lui G.W.Bush, l-a judecat, condamnat şi executat pe Saddam Hussein. Execuţie în grabă mare, nu cumva să-i prindă sărbătorile şi să fie nevoiţi să amâne distracţia cu patru zile (sau şi mai rău, să se vadă fostul dictator cu un picior în 2007)... Pe de altă parte Afganistan-ul lui BinLaden cel bărbos şi rău se zice că n-ar prea avea petrol. Să-i acordăm circumstanţe atenuante lui George pentru pitstop-ul din Irak!

Din păcate privirea sfidătoare a condamnatului se pare că are efect şi dincolo de groapă pentru că până acum cel puţin patru copii i-au urmat îndeaproape exemplul. În timp ce doi dintre ei au încercat să mimeze execuţia, o fetiţă de 15 ani din India s-a spânzurat în semn de protest!
Şi iată cum cercul se închide şi ne întoarcem pe plaiuri mioritice... al patrulea copil era român. Şi el a încercat metoda irakiană... De ce am spus toate lucrurile astea? Probabil pentru că în timp ce prezentatoarea citea de pe prompter ştirea, pe ecran erau difuzate iar şi iar imagini din timpul execuţiei lui Saddam. Poate, poate mai repetă careva isprava şi mai au o tură de material incendiar pentru oripilarea audienţei şi aruncarea în aer a rating-urilor. N-are sens sa menţionez despre care post TV e vorba pentru că sunt convins că toate au făcut acelaşi lucru...

Wednesday, December 20, 2006

Maramureş | Vernisaj


Fără prea mult text de data asta... În linii mari a fost bine, poate chiar mai bine decât la precedentul vernisaj, cu toate că nu îmi pot da seama câţi dintre cei prezenţi au venit pentru noi şi câţi pentru berile din bar...

________________________________

5 dintre fotografiile expuse. În ordinea apariţiei, 2 pe film şi 3 pe digital.


Monday, December 11, 2006

Maramureş | F R A G M E N T E


| fotografii realizate în jurul staţiunii Ocna Şugatag, 1-3 decembrie 2006 |


Cu toate că am făcut de zece ori mai multe poze cu digitalul, la selecţie se pare că filmul a câştigat detaşat. În consecinţă se impun nişte măsuri disciplinare...

Rebelul a fost trecut pe banca de rezerve şi va fi folosit doar experimental, 500-le i-a luat locul, dar probabil că va fi înlocuit de bătrâna Praktica la revenirea după accidentare (cât mai curând, sper)...

Prologue of the 35mm Rebelion


De multe ori am senzaţia că digitalul e cea mai parşivă invenţie din fotografie... O tentaţie diabolică parcă, pe care prea puţini o pot refuza. Zeci de icşi, sute de opţiuni, mii de poze şi milioane de pixeli, toate frumos împachetate în ambalaje mai strălucitoare decât orice bijuterie, dar mai reci decât orice metal. Mirajul senzorului pare să devină un drog... Îţi piezi luciditatea, te moleşeşte până cazi supus în declanşator... şi iar şi iar şi iar...
Come on! Push it!!! You've got nothing to lose!
But you do! ...your own self!

Într-o lume traumatizată parcă de zone arse, imagini sharp până la ultimul pixel sau libertatea oferită de post-procesare, încă mai cred în moliciunea filmului, în senzualitatea focusului îndoielnic sau în frumuseţea grain-ului. Dar mai ales, încă mai cred în acel je ne c'est quois din spatele peliculei...
Şi atunci... cum aş putea să accept că ce am văzut sau ce am simţit în acele momente nu va fi niciodată altceva decât o înşiruire stupidă de 0 şi 1? Cum să renunţ la teama declanşării, la emoţia momentului când pot vedea rezultatele sau la plăcerea aproape organică pe care o am când trag filmul sau când aud declanşatorul?



________________________________________

Eduard Şchiopu | Porst compact reflex SP



Marius Parghel | Zenit E, Revueflex SM302



Denisa Nistor | Zenit E



Sabina Dimitriu | Exa 1b


Wednesday, November 22, 2006

Timişoara, altfel... | aftermath


A trecut şi vernisajul... puţine poze, câţiva oameni, multe biserici şi un domn inginer (aspect asupra căruia s-a insistat - nu înţeleg de ce) care ne-a îndrumat pe drumul cel bun şi lipsit de porumbei malefici care să ne distrugă operele de artă. După setul oarecum anticipabil de întrebări de genul "cum naiba se continuă acoperişul ăla cu asfaltul?", "în fotoşop ai rupt-o aşa?", "a cui e uşa aia verde cu clanţă roşie?" sau "cine e iulia smara-nuştiucum?", a urmat nişte peşte marinat, câteva pahare de vin şi împărţirea prăzii... iar după toate astea, gustul amărui al oricărui fapt pentru care te-ai stresat destul şi care a trecut de parcă nici n-ar fi fost...

Cam aşa am văzut eu toată "lucrarea", chiar dacă nu înţelegeţi despre ce dracu vorbesc. Şi pentru cei ce n-au avut chef, n-au putut, n-au vrut, n-au ştiut sau au uitat, în caz că sunt interesaţi, bineînţeles, urmează operele de artă, unice şi inconfundabile prin valoarea lor, râvnite şi invidiate de orice fotograf de renume, cu care m-am (sub)expus.

PS: pentru cei care accesează, asimilează, procesează şi interpretează informaţia mai greu (sau deloc), ultima parte a textului era o auto-ironie.