Irrelevant title

M-am tot gândit la un titlu pentru poza asta... şi după îndelungi cugetări mi-am dat seama că e complet irelevant. No hidden story, no hidden message and no hidden feelings this time, dar fiecare e liber să-şi imagineze ce vrea.
Între timp am şi eu o listă kilometrică de imaginat...

4 ore

Schimbările nu se produc în timp. Orice schimbare este un fenomen instantaneu şi totuşi perceput greşit. De fapt mai degrabă cred că ceea ce noi percepem ca pe o schimbare este de fapt o înşiruire de schimbări instantanee. Şi atunci, oare cât de lungă trebuie să fie înşiruirea pentru a îţi schimba complet unele seturi de instrucţiuni cognitive?

*
4...
Am avut o săptămână de patru zile, marcată de schimbări destul de radicale. De fapt de înşiruiri de schimbări, care au durat câte 4 ore fiecare.

• o discuţie de 4 ore care m-a împins la limită şi mi-a inundat creierul cu dopamină... dependenţa mea de dopamină...
• un stagiu de patru ore în care o simplă afirmaţie şoptită la urechea cuiva m-a facut să vreau mai mult din acel ceva pe care aproape că am ajuns sa-l urăsc în 5 ani de zile...
• o excursie de 4 ore care mi-a provocat nişte trăiri aberant de ciudate...

La 12 minute de mers cu trenul în afara Timişoarei găsiţi Săcălazul. Din mare şi nemărginita mărinimie a statului român, o comunitate de familii nevoiaşe a primit locuinţe sociale la cheie. Mai bine zis a primit o veche garnizoană militară din care mai rămăseseră pereţii. Sărăcia lucie pe care am văzut-o acolo mi-a dat o stare de claustrofobie pe care n-am mai trăit-o de foarte mult timp. Am apăsat butonul de doar 60 de ori, dintre care 20 pe film.
Printre dramele emanate de fiecare om în parte, una m-a atins mai mult... o fată de 16 ani care tocmai se întorcea de la şcoală (cei mai mulţi abandonează cu mult înainte de vârsta asta) povestea cu un entuziasm reţinut dar totuşi atât de evident că ea vrea să înveţe în continuare şi că vrea să se facă farmacistă...
”e greu!”
Cum i-am spus că e greu? De ce i-am spus aşa ceva?

*

Mi-ar fi plăcut să povestesc aceste patru ore aşa cum le-am simţit atunci, dar imaginile sunt doar în mintea mea.

*
Oricine a vorbit cu mine mai mult de patru ore probabil că a aflat că nu-mi plac copiii... mă sperie inocenţa aia a lor pe care eu am pierdut-o de prea mult timp. Totuşi m-am îndrăgostit de ţigăncuţa asta, care încă îmi ”bântuie” retina.
Ironic, are 4 ani :)

Austerity Nudes

Înarmat cu 3 metri pătraţi de parchet liber şi o veioză de 40W am făcut-o şi pe asta...
*
Întotdeauna am considerat ca nudul artistic este prin excelenţă alb-negru. Eu am optat pentru variantele color pentru că mă simt departe de propriile aşteptări, chiar dacă, trebuie să recunosc, sunt destul de mulţumit de ce-a ieşit.

[ pentru cei mult prea curioşi... nu vă mai străduiţi să aflaţi cine e domnişoara pentru că va pierdeţi vremea de pomană ]

Şi una dintre pozele de la care a plecat totul...

Kill mehehehe!

Cu toate că sunt carnivor prin excelenţă, niciodată nu mi-a plăcut carnea de miel/oaie... şi tot timpul am avut o repulsie faţă de obieciul (creştin bineînţeles) de a tăia cantităţi industriale de miei în preajma Paştilor. I'll make it short... îmi plac mieii... sunt mici şi drăguţi şi au ochii ăia umezi de animal nevinovat ce urmează să-ţi dea duhul pentru stomacul omenirii. Domnişoara Luiza Puiu a transpus în imagini ideiile ăstea aici. Be so kind and take a look!

Ce legătură are poza asta cu mieii? Păi aş putea spune că sunt lucruri mult mai frumoase şi mai plăcute cu care să ne ocupăm preţiosul timp. Eu unul sigur aş lăsa toată carnea de miel din lume pentru...

Numai bine! ;)

visând la DIAL-UP

După cum spuneam în ultima revoltă din blogosferă, am testat mai sistematic conexiunea şi m-am întors îndurerat să vă prezint rezultatele... Mi-e mult prea greaţă să mai şi scriu ceva. Imaginea de mai jos spune totul...

[ trei testări pe zi, aproximativ la orele 11, 17 şi 23, timp de 7 zile, dintre care trei rezultate de 0kB/s, ceea ce duce media de la 4,8kB/s la 4kB/s ]

The connection was reset

Vin azi din oraş plin de frenezie (şi aşteptând un răspuns important pe mail), dau drumul la calculator şi încerc să-mi verific mailul. Şi stau şi stau şi stau... şi degeaba. Vreo 10 minute, aşa. Dupa încă vreo 5 minute de bagat şi scos diferite părţi anatomice în toate mamele posibile ale conexiunii mele la ”internet” mă decid să fac un test de viteză. Primul pe listă a fost Speakeasy, cu care acasă, conectat la o reţea de cartier, am punctat un ”ameţitor” şi totuşi decent 31kB/s. Şi stau şi stau şi stau... şi tot degeaba. Nu vrea, domne! Nu vrea şi pace. Buuuun! Trecem la urmatorul pe listă... alken.nl. Testează el conexiunea de zor, dar... surpriză! ”The connection was reset!”... Mai încercăm o data... şi înc-o dată şi înc-o dată. De vreo 6 ori mai exact. Nici ăsta nu vrea. Buuuun! Mai bag şi mai scot puţin după care încerc speedtest.net. VICTORIE!!! Sunt în al noulea cer!!! A mers! Nu vă vine să credeţi? Adevarul e că nici mie!
Constatarea, seacă de altfel, e mai jos. În anul Domnului 2007, eu mă dau pe net cu ameţitoarea viteză de 21kbps (ATENŢIE!!! NU UITAŢI SĂ ÎMPĂRŢIŢI LA 8!!! vine undeva pe la 2 virgulă ceva kB/s)

Cu această ocazie doresc să acord următoarele premii onorifice:

• se acordă premiul ”dacă vă credeţi tari de ce nu faceţi voi?” SSMT-ului (adică Societăţii Studenţilor în Medicină Timişoara). Motivele sunt deja legendă.
  

Internet pentru viitorii doctori
Cate ore îti petreci înr-un Internet-Cafe sau în fata unui calculator conectat la internet?
Cu totii stim ca nici macar nu mai este nevoie de vreo explicatie în legatura cu avantajele utilizarii serviciilor internet, mai ales de catre noi, studentii!
Te-ai gandit ce ar însemna sa stai în camera ta, asezat confortabil în fata calculatorului personal si sa accesezi Internetul de cate ori vrei?
Noi ne-am gandit!

Taxa semestriala care trebuie achitata speram sa reflecte un raport utilitate-calitate/pret cat mai avantajos.
(sursa)

• se acordă premiul ”o mână spală pe cealaltă” conducerii UMF Timişoara, care, cu sau fără voia ei, pune instituţia într-o lumină cel puţin nefavorabilă. Să nu uităm totuşi că avem pretenţia de a fi un centru universitar european, mai ales după integrarea cea mult râvnită.
  

• se acordă premiul ”cea mai keşpe conexiune - dă-mi 1 RON şi-mi tai un deget” firmei Romanian Data Systems (aka RDS), care pentru nişte 'mălai' în plus se face literlalmente de râs.

LE: şi ca să nu fiu acuzat de unii sau alţii că nu sunt 'profi', am decis să repet metodic experimetul pe parcursul unei săptămâni astfel:

trei măsurători pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara - ca şi cu medicamentele, I should know) după care voi face media. Dacă se va întâmpla să nu meargă netul deloc (şi mă aştept la aşa ceva), respectiva măsurătoare va fi notată cu 0kbps.

Rezultatele deci, peste o săptămână.

Les Misérables

Protest inedit în Complex!
TIMIŞOARA - Localurile din Complexul Studenţesc din Timişoara s-au inchis astăzi, în semn de protest faţă de intenţia administraţiei municipale de a interzice vânzarea de băuturi alcoolice în baruri, cluburi, săli de jocuri, restaurante şi magazine alimentare.
(sursa - tion.ro)

[...] multe legi te invită să gândeşti ca o vită [...]

semianalfabeţi în fotolii visează victorii [...]
suntem conduşi de molii [...]
mulţi parlamentari inculţi au cântat pe la nunţi.

( cheloo - 'definitia 24378' )


Aleşii poporului ţin neapărat să ne demonstreze iar şi iar o teorie veche: coeficientul de inteligenţă nu are nici o legătură cu capacitatea de conducere (şi aici nu mă refer la automobile). După o oarecare analiză a realităţii înconjurătoare aş fi tentat să afirm că un IQ prea mare poate fi de-a dreptul dăunător!

*

Ne-am dori cu toţii un campus universitar ca cele din filme, cu alei pietruite, cu cămine curate, cu camere mari şi luminoase sau cu verdeaţă şi domnişoare draguţe şi senzuale învăţând la umbra vreunui pom. Ne-am dori... în schimb avem bălţi la fiecare metru, mai multă mocirlă decât la Rovine şi gunoaie care în curând vor prinde viaţă. Iarbă? Avem şi din aia, dar eu nu m-aş aşeza pe ea cu gândul să citesc la umbra vreunui pom. Şi asta nu doar pentru că nu sunt o domnişoară senzuală.

După orice ploaie asemănarea dintre complex şi mai-ştiu-eu-ce sat desfundat devine izbitoare. Studenţii au învăţat să ignore impedimente minore ca mizeria, noroiul sau sutele de maşini parcate oriunde şi oricum, după posibilităţi. Le ignoră şi trec mai departe cu aceeaşi nepăsare cu care edilii ignoră dezastrul din complex.

*

Nutriţioniştii afiliaţi consiliului local au descoperit în sfârşit că ce se numeşte la americani junk-food poate avea repercursiuni grave asupra sănătăţii studentului. Au mai aflat că berea băută cu prietenii în "birtul" de lângă cămin ar putea afecta grav puterea de concetrare a studentului. În consecinţă s-au gândit că ar fi o idee bună să interzică vânzarea oricărui fel de alcool în complex şi de asemenea să închidă fast-food-urile cauzatoare de hipercolesterolemie şi probleme cardio-vasculare după ora 00. Rezultatul prognosticat de dânşii ar putea fi Super-Studentul, un student de rasă superioară, sănătos tun datorită unei alimentaţii sănătoase, neviciată de alcool şi grasimi, precum şi datorită efortului fizic revigorant pe care trebuie să-l depună în timp ce se deplasează printre gunoaiele, gropile şi mocirla complexului. Super-Studentul va fi mândria sistemului românesc de învăţământ iar complexul studenţesc timişorean va deveni rapid prototipul campusului universitar european.

Domnilor edili, vă mulţumim din suflet pentru intenţiile dumneavoastră şi pentru grija faţă de studenţi de care daţi dovadă!

*

Aşa arată complexul în care locuiesc şi învăţ de aproape 5 ani. Aşa arată complexul în care trăiesc mii de viitori medici, ingineri, economişti, profesori sau avocaţi.
Deschideţi bine ochii, stimaţi conducători! Aşa arată viitorul pe care îl faceţi!

6 A.M.

Îmi amintesc cum ignoram vocea de lângă mine care mă ruga să ma trezesc... îmi amintesc toate lucrurile pe care nu le-am făcut sau pe care le-am pierdut pentru ca mi-era lene... prea lene să fac ceva. Mi le-am amintit pe toate şi în dimineaţa aia. Surprinzător... mai ales dupa doar două ore de somn, mult prea devreme pentru mine şi în ciuda frigului şi zăpezii de afară... Singura zăpadă dintr-o iarnă întreagă.

Şi dacă nu mă bucură rezultatul, măcar mă bucură ideea.

Hang'em High

Cineva a zis la un moment dat că un popor care îşi omoară conducatorii îşi merită soarta... cu prea puţine excepţii, sunt de acord.
O mascaradă pe care ei au numit-o proces, jucată de un tribunal ilegal constituit, a avut ca rezultat condamnarea la moarte şi executarea soţilor Ceauşescu în prima zi de Craciun din '89. Nu voi intra în amănunte pentru că ştiu prea puţine şi fiecare are dreptul să interpreteze cum crede de cuvinţă informaţia şi faptele. Citez totuşi o singură replică din timpul procesului, replică ce mi-a rămas în minte:

PROCURORUL VOINEA: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să incheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege.

[ procurorul se adresează judecătorului Gică Popa, referindu-se la presupusele conturi în valută ale soţilor Ceauşescu ]

surse directe: stenograma procesului, "Procesul Ceausescu (dosar 1/SP/1989)"

Suntem singurul popor pe care îl ştiu să-şi fii omorât doi conducători în mai puţin de 50 de ani... Cu toate că Germania a produs două războaie mondiale, a primit pagube de război şi de la fosta aliată, România, ţară cu unele dintre cele mai mari pierderi omeneşti, raportate la numarul de trupe combatante. Dar ei nu l-au omorât pe Hitler!

____________________________________

L-au spânzurat... tribunalul irakian, marioneta cu miros de ţiţei a lui G.W.Bush, l-a judecat, condamnat şi executat pe Saddam Hussein. Execuţie în grabă mare, nu cumva să-i prindă sărbătorile şi să fie nevoiţi să amâne distracţia cu patru zile (sau şi mai rău, să se vadă fostul dictator cu un picior în 2007)... Pe de altă parte Afganistan-ul lui BinLaden cel bărbos şi rău se zice că n-ar prea avea petrol. Să-i acordăm circumstanţe atenuante lui George pentru pitstop-ul din Irak!

Din păcate privirea sfidătoare a condamnatului se pare că are efect şi dincolo de groapă pentru că până acum cel puţin patru copii i-au urmat îndeaproape exemplul. În timp ce doi dintre ei au încercat să mimeze execuţia, o fetiţă de 15 ani din India s-a spânzurat în semn de protest!
Şi iată cum cercul se închide şi ne întoarcem pe plaiuri mioritice... al patrulea copil era român. Şi el a încercat metoda irakiană... De ce am spus toate lucrurile astea? Probabil pentru că în timp ce prezentatoarea citea de pe prompter ştirea, pe ecran erau difuzate iar şi iar imagini din timpul execuţiei lui Saddam. Poate, poate mai repetă careva isprava şi mai au o tură de material incendiar pentru oripilarea audienţei şi aruncarea în aer a rating-urilor. N-are sens sa menţionez despre care post TV e vorba pentru că sunt convins că toate au făcut acelaşi lucru...

[ mai multe detalii ]

Maramureş | Vernisaj

Fără prea mult text de data asta... În linii mari a fost bine, poate chiar mai bine decât la precedentul vernisaj, cu toate că nu îmi pot da seama câţi dintre cei prezenţi au venit pentru noi şi câţi pentru berile din bar...

________________________________

5 dintre fotografiile expuse. În ordinea apariţiei, 2 pe film şi 3 pe digital.

Maramureş | F R A G M E N T E

| fotografii realizate în jurul staţiunii Ocna Şugatag, 1-3 decembrie 2006 |


Cu toate că am făcut de zece ori mai multe poze cu digitalul, la selecţie se pare că filmul a câştigat detaşat. În consecinţă se impun nişte măsuri disciplinare...

Rebelul a fost trecut pe banca de rezerve şi va fi folosit doar experimental, 500-le i-a luat locul, dar probabil că va fi înlocuit de bătrâna Praktica la revenirea după accidentare (cât mai curând, sper)...

Prologue of the 35mm Rebelion

De multe ori am senzaţia că digitalul e cea mai parşivă invenţie din fotografie... O tentaţie diabolică parcă, pe care prea puţini o pot refuza. Zeci de icşi, sute de opţiuni, mii de poze şi milioane de pixeli, toate frumos împachetate în ambalaje mai strălucitoare decât orice bijuterie, dar mai reci decât orice metal. Mirajul senzorului pare să devină un drog... Îţi piezi luciditatea, te moleşeşte până cazi supus în declanşator... şi iar şi iar şi iar...
Come on! Push it!!! You've got nothing to lose!
But you do! ...your own self!

Într-o lume traumatizată parcă de zone arse, imagini sharp până la ultimul pixel sau libertatea oferită de post-procesare, încă mai cred în moliciunea filmului, în senzualitatea focusului îndoielnic sau în frumuseţea grain-ului. Dar mai ales, încă mai cred în acel je ne c'est quois din spatele peliculei...
Şi atunci... cum aş putea să accept că ce am văzut sau ce am simţit în acele momente nu va fi niciodată altceva decât o înşiruire stupidă de 0 şi 1? Cum să renunţ la teama declanşării, la emoţia momentului când pot vedea rezultatele sau la plăcerea aproape organică pe care o am când trag filmul sau când aud declanşatorul?

________________________________________

Eduard Şchiopu | Porst compact reflex SP



Marius Parghel | Zenit E, Revueflex SM302

Denisa Nistor | Zenit E



Sabina Dimitriu | Exa 1b