Life shades

Peste un an, de voie de nevoie, una dintre responsabilităţile pe care mi le voi asuma va fi respectarea confidenţialităţii relaţiei medic-pacient. E o chestiune de etică până la urmă... a nu divulga ceea ce ai auzit sau văzut (de) la un om care s-a 'descoperit' cu bună credinţă. De ce ar fi relaţia fotograf-model mai prejos că doar tot despre oameni e vorba...?

N-o fi pe viaţă şi pe moarte, dar dacă o fată e de acord să pozeze nud cu condiţia ca eu să nu-i divulg identitatea, cum se poate supăra cineva pe mine când nu vreau să spun cine e?

O problemă elementară de etică ce n-are nimic a face cu a fi sau a nu fi prieten, a avea sau nu încredere în x sau y!

Pentax ME Super, Carl Zeiss Jena Pancolar 50/1.8, Fujifilm Superia 200 împins 2 stopuri

La un canal distanţă de ultima vacanţă

Încă un examen şi e gata distracţia şi pe anul ăsta. Şi cum ultimul a fost de endodonţie (şi m-a şi traumatizat puţin), m-am gândit să-i dedic titlul postului.

No further words needed, I hope!

[ timişoara ]

Street Delivery

Foarte bizară senzaţie am avut când m-am văzut tolănit pe un scaun de nuiele în mijlocul unei străzi din centrul Timişoarei, discutând tot felul de lucruri între două declanşări... Din punctul meu de vedere manifestarea a fost un succes pentru că într-adevăr m-am simţit ca la mine acasă, savurând o ţigară în sufragerie cu nişte prieteni.
Şi că tot veni vorba de prietenii...

”o relaţie în care eşti conştient de cel de lânga tine şi-l accepţi, respecţi şi iubeşti tocmai pentru ceea ce e, nu în ciuda a ceea ce e.” (link)

*
Şi pentru că trebuie să-mi vărs of-ul undeva, în 'episodul' de azi vă prezint o firmă unde seriozitatea primează: SOOTER'S

Încep cu un text cules de la ei de pe ”site”
Firma noastră pune mare accent pe serviciile foto, de aceea ne interesează în mod deosebit dacă clienţii noştrii sunt mulţumiţi sau nu de prestaţiile oferite de noi. Putem spune că am fost printre primii în ţară care au achiziţionat laboratoare digitale performante, care lucrează cu standarde de calitate ridicate.
Aceste laboratoare digitale deschid un domeniu vast pentru clienţii mai pretenţioşi, dar şi pentru cei care explorează fotografia digitală. După cum ştiţi, această nouă tehnologie aproape că nu are limite. Puteţi face orice, sau aproape orice ca să aveţi poze cum vi le doriţi: cele vechi să fie ca noi, cele defecte pot fi retuşate, puteţi avea cerul roşu şi iarba albastră. Numai imaginaţia Dvs. vă ridică limite.

Şi acum pe scurt povestea. Mă duc cu un film alb-negru (agfapan APX), developat impecabil, să scanez 10 de cadre. Întreb la ce rezoluţie pot să mă aştept şi doamna/domnişoara de acolo începe să-mi explice cu ardoare cum că ei scanează în DPI şi că nu există legătură intre megapixeli şi DPI. Argumentele mele par a fi complet irelevante pentru domnişoara 'specialistă' care îi dă înainte: ”noi avem un scanner mai special care scanează la 1000 sau 1200 DPI, că nu mai ţin minte exact”. ”Bun” îmi zic în gând. Îi spun că totuşi că mă interesează mai mult calitatea decât DPI/pixelii/ce-vrea-ea, la care îmi răspunde sictirită în timp ce se întoarce înapoi cu faţa la monitor: ”aţi mai prelucrat la noi deci ştiţi cum arată!”. M-am luat şi am plecat... Practic mă dăduse afară. ”ne interesează în mod deosebit dacă clienţii noştrii sunt mulţumiţi sau nu de prestaţiile oferite de noi.”, zice la ei pe site.

A doua zi mă întorc după rezultat. Altă domnişoară, speriată şi complet debusolată, mă anunţă că trebuie să-mi dea 50 de bani înapoi pentru că nu au putut scana un cadru. ”cum adică n-aţi reuşit?” ”pur şi simplu nu s-a putut”. Înghit în sec şi plec naibii de acolo... cu cine era să mă cert?

Ajung acasă. Primul pas e să arunc un ochi pe film, să văd de ce dracu nu au putut scana cadrul cu pricina. Totul pare OK în afara unei zgârieturi de-a lungul filmului, exact pe centrul cadrelor. Ce să spun? Thumbs'up... Bag CD-ul şi mă uit la poze. Cald afară, aer închis, creier hipoxiat... altfel nu-mi explic de ce era să leşin! Aaaaaa! Ba îmi explic. Să vedem... nu sunt două cadre la fel ca şi tonuri de gri (cu toate că pe negativ totul pare în regulă), ba mai mult, cîteva sunt de-a dreptul sepia. Nişte dungi subţiri roşii şi albastre parazitează fiecare cadru în zonele de 'sharp'. Nu există sharpness şi nu există detalii, în schimb noise-ul şi artefactele se simt ca la ele acasă.
Pixelii următori sunt de fapt cropuri din fişierele găsite pe CD (deci din full-size). În caz că am uitat ceva la descriere sigur se va vedea mai jos. Toate sunt zonele de focus şi niciuna nu a suferit vreo modificare faţă de original.
Iar dacă domnişoara/doamna aia îmi va spune că e vina mea că n-am focalizat corect, pentru binele ei sper să vină armorată şi cu casca pe cap!

Asta a fost ultima dată când am călcat în magazinaşul lor nenorocit. Cu ocazia asta cred că am să le fac şi puţină reclamă... dacă aş spune că serviciile oferite de sooter's sunt jenante ar însemna să le fac un compliment!

Sundays on Beer

- Bere la halbă ai?
- Nu, dar vă dau un pont, ca să nu ziceţi că sunt fată rea! Au pe terasa vecină.

Am zis noi cumva că eşti... rea?

Despre numărul de mâini necesare manipulării unui Zenit, despre berea la halbă de pe terasa vecină, despre fata care se mai împiedica din când în când (de emoţie probabil :P) sau despre liniştea din timpul stresului, invariabil asociată stresului ce vine cu orice linişte.

Despre clopote şi bere, fete şi femei, senzori şi filme, metal şi plastic.

Dar mai ales despre poze făcute doar de dragul declanşării pentru că până la urmă satisfacţia rezultatului ţine şi de 'drumul' parcurs. Iar apogeul drumului este şi va fi întotdeauna momentul declanşării...

Bă! ...iar am uitat să închid inelu'! :|

Şi uite cum tot la Zenit ne întoarcem...

.reala

După cum spuneam, tot mai aproape...


| titlu NU este ”reală” ci ”reala” (respectiv, exact cum scrie şi pe dânsa) |

Reflexions of a better day

Sometimes I find myself
stuck in the middle with
nowhere to turn
So I pull it in
and tell myself it all works out
But then again
no one helps when
things go wrong
So I saved myself
saved myself learned
how to Swim

Just swim......

[ reamonn - swim ]

Există mari nepotriviri între imagini şi textul melodiei, text şi titlul, titlu şi concept sau realizarea conceptului şi ideea iniţială... La fel cum de multe ori am senzaţia că există mari nepotriviri între mine şi speranţe, speranţe şi perspective, perspective şi posibilităţi.

don't fight the tide just swim with it

Dar nu contează pentru că mâine voi fi şi mai aproape! Până la urmă orice şut în posterior e un pas înainte, nu?

'Seamănă dar nu răsare'

db: dar oricum nu-mi plac incadrarile
alinCiortea: any suggestions?
db: da
db: sa nu mai incadrezi ca o cizma si sa-ti faci naibi un concept inainte sa faci pozele
db: like...
db: vreau sa te fotografiez rusinata de goliciunea ta
db: and mergi doar pe asta
db: din ce-mi arati e ceva in genul:
db: hai sa pozam si asa
db: mai stai si asa
db: uhm ia pune-te un pic asa
db: uhm da' nu merge
db: nu e bine
db: ce vroiam sa fac?
db: ah da, faceam nuduri...
*


Am să mă rezum doar la argumentarea titlului:
1. POZELE | care încă doar seamănă cu ce aş vrea eu
2. MODELUL | care, la fel, doar seamănă cu persoana la care se gândesc unii.

Mulţumesc pentru atenţie!

Closed Doors

alinCiortea: zi de poza
damianovskaia: ii ok...da lipseste ceva... o silueta...un personaj
damianovskaia: si o mana undeva era de ajuns!

EDITED

Statul român (dacă trebuia să scriu cu ”R” NU-mi cer scuze) nu mai reprezintă cetăţeanul român. Sau cel puţin asta e părearea mea. O mână de hoţi iuţi de mână şi picior, care conduc o masă umană căzută de mult în letargia complacerii.

Cică Ministerul Culturii (aka misterul culturii / ministerul inculturii) ar fi responsabil de clădirea din imagini. Cică...

Am să mă abţin de la a mai insera bucaţi de zvonuri pentru că se pare că încercarea mea penibilă de a face bine a făcut de fapt doar rău până acum. Ideea de bază este că fonduri pentru restaurări nu prea sunt (ar avea de unde să vină?) iar consecinţa este accesul parţial în castel, care în mare nu s-a schimbat de cel puţin 15 ani (de când îmi pot eu aduce aminte)

Aşa că dacă veţi ajunge pe acolo şi nu veţi recunoaşte locurile din poze, asta e pentru că ar fi păcat să rămâneţi acolo, printre schele, scânduri putrede sau scări şubrede.

*
Am văzut frânturi doar... un amalgam de forme, culori sau tonuri, căzute parcă în depresia celui nebăgat în seamă. Degeaba încerci să urli când eşti mut şi degeaba încerci să faci semne orbului.
Şi da, încet dar sigur, se prăbuşeşte. Cărămidă cu cărmidă.


Pentru cei ce nu l-au recunoscut, e vorba de Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Fade In

De o săptămână par a orbecăi la lumina unei veioze. Am senzaţia că dacă ar fi să trag acum o linie, rezultatul ar fi... beznă.
Note to self: a-ţi impune anumite limite, stări sau principii nu e cel mai sănătos lucru.

not the end!

Preludiu

'I was looking back to see
if you were looking back at me
to see me looking back at you'

massive attack - safe from harm

the 35mm Rebelion

M-am gândit de atâtea ori la motivele pentru care îmi place filmul şi întotdeauna bottom-line-ul a fost senzaţia unică pe care ţi-o dă. De la ultimul post pe tema asta am avut ocazia să întâlnesc persoana care a ştiut să exprime în cuvinte ideile pe care eu probabil le aveam pierdute undeva în sinea mea, iar acum în sfârşit ştiu de ce îmi place atât de mult, în afară de moliciunea, senzualitatea focusului îndoielnic, frumuseţea grain-ului sau acel je ne sais quois din spatele peliculei pe care îl invocam atunci.


Spre deosebire de digital, filmul rămâne. Şi nu numai că rămâne dar a fost atunci şi acolo cu mine... a văzut ce am văzut şi eu şi, inevitabil, a simţit ce am simţit şi eu. Într-un fel devine o excrescenţă firească a amintirilor mele şi nimeni nu-l va putea formata ca să scrie alte amintiri peste.
Ar putea fi oare vreun alt motiv mai bun?

*

*

*

[ azopan100 - exiprat prin 1996 şi agfa APX100 - împins la 200 ]