Friday, March 23, 2007

4 ore



Schimbările nu se produc în timp. Orice schimbare este un fenomen instantaneu şi totuşi perceput greşit. De fapt mai degrabă cred că ceea ce noi percepem ca pe o schimbare este de fapt o înşiruire de schimbări instantanee. Şi atunci, oare cât de lungă trebuie să fie înşiruirea pentru a îţi schimba complet unele seturi de instrucţiuni cognitive?

*
4...
Am avut o săptămână de patru zile, marcată de schimbări destul de radicale. De fapt de înşiruiri de schimbări, care au durat câte 4 ore fiecare.
  • o discuţie de 4 ore care m-a împins la limită şi mi-a inundat creierul cu dopamină... dependenţa mea de dopamină...
  • un stagiu de patru ore în care o simplă afirmaţie şoptită la urechea cuiva m-a facut să vreau mai mult din acel ceva pe care aproape că am ajuns sa-l urăsc în 5 ani de zile...
  • o excursie de 4 ore care mi-a provocat nişte trăiri aberant de ciudate...

La 12 minute de mers cu trenul în afara Timişoarei găsiţi Săcălazul. Din mare şi nemărginita mărinimie a statului român, o comunitate de familii nevoiaşe a primit locuinţe sociale la cheie. Mai bine zis a primit o veche garnizoană militară din care mai rămăseseră pereţii. Sărăcia lucie pe care am văzut-o acolo mi-a dat o stare de claustrofobie pe care n-am mai trăit-o de foarte mult timp. Am apăsat butonul de doar 60 de ori, dintre care 20 pe film.
Printre dramele emanate de fiecare om în parte, una m-a atins mai mult... o fată de 16 ani care tocmai se întorcea de la şcoală (cei mai mulţi abandonează cu mult înainte de vârsta asta) povestea cu un entuziasm reţinut dar totuşi atât de evident că ea vrea să înveţe în continuare şi că vrea să se facă farmacistă...
”e greu!”
Cum i-am spus că e greu? De ce i-am spus aşa ceva?

*

Mi-ar fi plăcut să povestesc aceste patru ore aşa cum le-am simţit atunci, dar imaginile sunt doar în mintea mea.



*
Oricine a vorbit cu mine mai mult de patru ore probabil că a aflat că nu-mi plac copiii... mă sperie inocenţa aia a lor pe care eu am pierdut-o de prea mult timp. Totuşi m-am îndrăgostit de ţigăncuţa asta, care încă îmi ”bântuie” retina.
Ironic, are 4 ani :)

4 comments:

andreea said...

te faci fotoreporter? :)

Anonymous said...

neee... n-am stofă de aşa ceva! ;)

Luiza Puiu said...

foarte finutz facute. foarte implicat. putini reusesc asta :)
prima m-a impresionat.

Ioana Chilu said...

intens

Post a Comment