...e ca atunci când am pus prima dată mâna pe un Zenit, după ce folosisem doar plasticul ăla pe care nici măcar indivizii ce-l produceau într-o cală de vapor n-au avut curajul să-l boteze, ca atunci când am pus prima dată ochiul pe vizorul Pentaxului, obişnuit fiind cu cel de digital, sau ca atunci când m-am uitat prima dată prin geamul mat al unui aparat pe format mediu.
De fapt e ca atunci când conduci pentru prima dată o străineză, după ce ai condus ani de zile doar o 1310, sau ca atunci când ai schimbat un K6-2 cu un Pentium 4.
Iar acum am înţeles şi eu, parţial, de ce trebuie proiectat 2 metri pe 2 metri pe-un perete.
3 comments:
Absolut de acord cu tine! Asta am simtit si eu in urma cu cateva luni cand am facut primul diapo_ cumparat din greseala_ si expus in aeroportul din Bruxelles . Apoi cand am vazut rezultatul.... englezii au o vorba pentru asta "stunning".
Are un feel aparte, intr-adevar...
Nu e atăt de important 2x2 m şi nici aparatul. Important este conţinutul fotografiei şi starea pe care o transmite. Că te simţi tu bine când faci fototafia sau când o priveşti asta e o altă treabă, însă e mai puţin important. Ideea este ca aparatul să fie funcţional şi să te împaci cu el iar prezentarea să fie adecvată.
Şi eu m-am udat tot când am pus prima dată mâna pe un TLR decent, însă asta nu mă face cu nimic mai bun decât eram înainte. Da, de acord că arată îngrozitor de bine un negativ sau un diapozitiv de format mediu. 6x4.5 nici nu e tocmai format mediu după mine şi chiar şi aşa arată mult mai bine decât 35 mm. De digital n-are rost să discutăm, proiecţia digitală e în general un gunoi prin comparaţie
Post a Comment