Lento

Playboy Mommy

Din când în când mai sunt întrebat de ce fac nuduri. De regulă se întâmplă la discuţiile premergătoare unei şedinţe foto, probabil în căutarea unui sentiment de (mai multă) siguranţă. Răspunsul e relativ simplu şi cât se poate de sincer de fiecare dată.

Nudul e pentru mine una dintre cele mai mari provocări fotografice. E foarte greu să obţii o imagine care transmite altceva decât ”fain, încă o tipă dezbracată”. Tocmai de asta, chiar dacă reuşesc doar rar, încerc să transform nudul într-un vector al unei stări sau trăiri, nu doar într-o etalare a unui corp dezbracat.

În al treilea rând, m-am săturat de feţele "bisericoase", care probabil au suferit şocul vieţii lor când au realizat că faza cu barza e full of shit. Mă întreb cum de au urmaşi dacă simt o asemenea adversitate faţă de nuditate... Nu suntem oare toţi la fel? Sau e doar sindromul ”mai catolici decât Papa” la mijloc?

Interesant e că, cu cât privim mai spre origini, cu atât suntem mai goi. Oarecum e similar unui nou-născut care nu ştie să vorbească, nu ştie să meargă, dar ştie să înoate. Deprinderea asta se pierde, la fel cum se pierde respectul pentru ceea ce suntem de fapt, toţi la fel, toţi egali, din cauza ignoranţei şi mai ales din cauza instinctului de turmă.

Nu militez pentru manifestări exhibiţioniste, dar nici nu pot accepta modul în care oamenii judecă acele persoane care au avut puterea să se accepte aşa cum sunt. Toate astea, bineînţeles, în contextul unei abordări artistice, în măsura putinţei (mele, în cazul de faţă).

Majoritatea modelelor mele sunt persoane foarte agreabile şi complet normale. Cu o parte din ele sunt prieten foarte bun şi pe niciuna nu am privit-o altfel după ce am văzut-o şi fotografiat-o dezbrăcată. Pot ieşi oricând cu ele la o cafea, pot avea oricând cu ele o discuţie pe care aş avea-o cu oricine, am acelaşi respect pentru ele, dacă nu chiar mai mare pentru curajul lor.

Suntem sclavii unor concepţii inutile şi unor temeri nefondate. Partea cea mai proastă e că ne grăbim să atribuim aceste concepţii şi altor persoane fără să avem de fapt dreptul acesta.

Cine nu vrea sau nu poate este rugat să nu ridice degete acuzatoare la adresa celor care vor şi pot! Se numeşte respect.

Z

yeah... the average saturday morning.

.text some other time

Cephei

Who am I fooling?

Atenţie, bălegar!

Tocmai am traversat 8 judeţe într-un periplu de un weekend, nu că ar fi mare realizare. Chiar dacă privitul prin geamul maşinii e cel mai probabil începutul unei serii de prejudecăţi, diferenţele se văd şi la 100 de km/h, la fel cum se văd la 6 (mersul pe jos, cu alte cuvinte).

Respectivele judeţe au fost, în ordinea lor administrativă: Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea. Cel mai frumos dintre toate a fost de departe Buzăul. Sate curate şi îngrijite, drumuri ca-n palmă şi o omogenitate parcă neromânească. La cealaltă extremă tronează Alba... am avut parte de cele mai proaste drumuri (o mare de gropi interconectate prin istmuri de asfalt), cel mai urât oraş (Blaj) şi cel mai urât sat (Jidvei - imagine that!). Sibiul (judeţul) concurează serios cu Alba la capitolul drumuri, iar ca să trecem prin Sibiu (oraşul), vineri pe la ora 17, am avut nevoie de vreo 45 de minute... În Braşov, pe ruta Codlea-Hălchiu-Hărman ce ne-a scutit de chinurile traversarii oraşului, singurele indicatoare de pe marginile drumului (ne-iluminat, ne-marcat, ne-nimic), din 200 în 200 de metri şi pe o distanţă de vreo 15 km în mijlocul câmpului, ne înştiinţau că drumul a fost reparat de consiliul judeţean BV.

Ca fapt divers, interesant mi s-a părut că, cu cât mă apropiam mai mult de vest, cu atât erau mai multe excremente bovine prin sate...

sursa: http://dnr.wi.gov/org/caer/cea/publications/clipart/clipart10.htm

Aiurea.

DISCLAIMER: cele de mai sus sunt o pură constatare; cei ce se simt jigniţi de ele probabil au şi motive.

LE> avem şi o primă "victimă": IP 89.137.50.245 (momentan), ISP: Astral Alba Iulia Docsis Network.

Asylum

a hospital for mentally incompetent or unbalanced persons

"Tata, facultatea-i gata!"

Ada Milea - Ra-ta-ta

Aş putea povesti multe despre basculantele de rahat pe care le-am mâncat în facultate. Despre administratoarele 'puţin' supraponderale care ar fi făcut pe dracu'n patru pentru un pachet de cafea (sau orice 'mică atenţie' în general), despre netul de vis care mergea ca în mezozoic, despre profesori care orgasmau de câte ori aveau ocazia să te facă de rahat în faţa pacientului, despre plicurile doldora de euroci care rezolvau orice problemă, despre cozile interminabile şi complet haotice la 30+ de grade pe holurile din faţa secretariatelor la început de an (în timp ce secretarele băgau cafeluţe cu trei instalaţii de aer condiţionat pornite) sau despre câte şi mai câte.

Dar dincolo de basculantele mai sus amintite au fost 6 ani (norocul meu până la urmă) de amintiri, care mai de care mai faine, şi au fost oameni pe care, chiar dacă au venit şi au plecat, n-am să-i uit prea curând. Au fost şi nervi sau certuri, dar who gives a fuck anymore? :)
Şi acum că s-a dus dracului tot, pot spune şi eu (cum mi-a şi fost spus la început, de altfel) că studenţia e cea mai beton treabă cu putinţă. N-are sens să spun că viaţa la cămin face tot jocul, nu?

„Libertate frate, poate facultate, şi viaţă de noapte...”

Dacă m-aş fi născut pe malul Ozanei cea frumos curgătoare, poate băgam nişte Amintiri Reloaded. Cerna din păcate nu prea naşte genii, dar noroc cu ăla de-a descoperit fotografia şi cu ălălalt care-a zis „de mâine dăm drumul la revoluţia industrială, să aibă tot prostu' o pocnitoare de plastic în care sa bage film (ieftin) şi să facă poze la tot ce mişcă în cămin” :D

Primii patru ani - acelaşi cămin, aceeaşi cameră - sunt parţial în slideshow-ul ăsta (în caz că se întreba cineva de unde am plecat cu fotografia). Restul de doi sunt pe blog, chiar dacă în complet altă formă. Sunt convins că majoritatea vor ridica din umeri şi nu vor înţelege motivul pentru care am bătut atât apa-n piuă... Am fost acolo... ăsta ar fi motivul. Pe de altă parte, toţi cei care şi-au trăit studenţia măcar atât (şi noi am fost destul de average), sigur vor înţelege ce vreau să spun.

În loc de epilog, dau cu „copy-paste” ce mi-a spus mama când m-a lăsat de capul meu la cămin (a se nota ordinea verbelor):

„să te distrezi, dar să mai şi înveţi”

Susţin. Clar!

Ar fi trebuit să am măcar o poză de la cursul festiv. De fapt asta şi intenţionam, dar socoteala de acasă...

...more to come

►24A

Cats

ultima descoperire... descoperită de alţii mai bine zis. noroc cu dorinţa de a împărtăşi a unora (thanks curly ;) )

Nneka No Longer At Ease



din satu-mare m-am întors cu două impresii. prima e că au mega apă la robinet - săpunul se dă jos instant parcă. a două e în prezentarea de aici.

fotografie: Ovidiu Cincheza, Alin Ciortea

A Week Ago

...

Last Week

...

Grayscale

agfa apx 100 | fomadon r09

Binary

Agfa APX100, Fomadon R09

My Action Hero

Zenza

...finally

Val după val

Colombo de Niro, iar.

Gefumolimu Cuts

foreplay

COLOMBO DE NIRO

Zerbrechlich

Real Fighting Challenge

Gală profesionistă | K1 & MMA
slideshow here

Dreams Delivery

Foarte, foarte frumos... un fel de wonderland în mijlocul centrului Timişoarei, în mijlocul unei străzi din mijlocul centrului Timişoarei. Can't get any more central than that! :D
Cu alte cuvinte, ediţia 2008 'de Timişoara' a Street Delivery 2008, organizat de librăriile Cărtureşti.

Dorinţa mea e şi ea undeva pe-acolo...